Ingrediente pt. 5 portii:
- 8 clatite cu diam. 22-23cm
- 250 gr ricotta
- 200 gr branza de vaci
- 200 gr smantana acra
- 120 gr zahar
- 1 lgt esenta de vanilie
- 1 ou
- 150 gr gem de afine (sau ce alt gem preferati)
Fusese Pancake Day zilele trecute, cu ocazia inceperii carnavalului, a prinderii postului Pastelui Catolic. Nu voiam neaparat sa aiba legatura cu evenimentul asta, insa s-a nimerit sa fac un munte de clatite, si sa am chef de clatite la cuptor. Cum stiu ca Fainukul nu se omoara dupa clatitele la cuptor, dar deloc…..a trebuit sa vin cu un back-up . Asa s-a nascut delicioasa dar prost fotografiata Lasagna de Clatite.
Cu cantitatea de umplutura se pot umple vreo 10-12 clatite, deci faceti cum considerati, dar sa stiti ca sub forma de Lasagna dulce, e chiar foarte gustos.
Mod de preparare:
1. Daca nu aveti clatite facute, va rog faceti
2. Amestecam ricotta, cu branza de vaci, smanatana, oul, zaharul si esenta de vanilia
3. Preincalzim cuptorul la 180 de grade
4. Intr-un vas termorezistent cat mai inalt asezam 2 clatite una langa alta . Peste clatite turnam 1/3 din umplutura, peste care imprastiem 2-3 lg de gem. Continuam cu inca un strat de clatite, unul de umplutura, unul de clatite si unul de umplutura si incheiem cu inca un strat de clatite. Deasupra intindem ultimele 2-3lg de gem ramas. Eu am incalzit gemul inainte de a-l intinde
5. Dam vasul cu lasagna la cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 35-40min.
6. Dupa ce s-a copt lasam sa se racoreasca usor inainte de a portiona