Ingrediente:
- 4 albusuri
- 1 praf de sare
- 1 lgt otet
- 200 gr zahar
- 2 lg amidon
Topping:
- 200 ml frisca naturala neindulcita
- 2 lg zahar pudra
- 30 gr flori de Hibiscus
- 1 lgt scortisoara
- 5 cuisoare
- 1 steluta de anason/seminte de anason
- Sucul de la ½ lamaie
- 50 gr zahar
- 3 pere marisoare
Nu se putea Advent fara Pavlova, nu o poti ignora! Iar daca v-am tentat indeajuns de tare cu sugestia mea, va asigur ca ar fura tot show-ul pe masa de Craciun/Revelion. Am facut pana acum N variante de Pavlova (le vezi aici) si tot am impresia ca nu am cuprins tot, ca ar mai fi.
Cred ca daca ar fi sa aleg intre varianta aceasta de iarna, si cea cu curd de clementine, parca o prefer pe aceasta…..in ciuda faptului ca nu beau ceai de Hibiscus nici daca as avea guturai in faza terminala. Ei bine, ceaiul de Hibiscus pregatit asa capata cu totul si cu totul alt gust! Este practic ca si vinul fiert, dar fara alcool. Perele, dragile de ele au devenit asa de moi si placut aromatizate.
Nu stiu ce sa va mai spun…o sa subliniez doar ca Pavlova e un desert FOARTE usor de realizat, si ca merge chiar si daca nu esti „motorizat“, adica eu am facut-o ani de zile cu mixerul de mana si a iesit perfect de fiecare data. You can only give it a try!
Mod de preparare:
- Pt prepararea bezelei, aveti toate indicatiile aici.
- Pt topping, punem la fiert 1L de apa impreuna cu florile de Hibiscus, zaharul, condimentele si sucul de lamaie. Curatam si perele, le taiem unele jumatati, altele sferturi, si le scoatem casuta semintelor. Le adaugam si pe ele in ceai. Lasam totul la foc mic cam 20min, pana ce se coloreaza bine perele, si nu devin sfaramicioase.
- Scoatem perele, strecuram ceaiul intr-o alta cratita, si il punem inapoi la foc mic pana ce scade si se ingroasa. Lasam totul sa se raceasca
- Cand bezeaua, sosul si perele sunt 100% racite, incepem sa montam prajitura.
- Batem frisca impreuna cu 2 lg zahar pudra (sau mai mult, sau mai putin…dupa preferinte)
- Aranjam frisca in mijlocul bezelei, asezam perele dupa preferinte, si adaugam sosul de Hibiscus
- Daca avem rabdare lasam putin prajitura la frigider, daca nu, o putem portiona…o sa zdrobeasca putin marginile dar o sa fie la feeeel de buna 😉