Ingrediente pt 2 portii:
- O sfecla rosie
- 50 gr mix frunze salata
- 4 morcovi marisori (2 mov si 2 portocalii am avut eu)
- 200 gr branza Halloumi
- Patrunjel, cimbru
- O conserva de 400 gr (=260 gr boabe) linte
- 75 ml iaurt
- I lg otet balsamic
- 1 lg crema de otet balsamic
- 30 gr alune de padure
Din seria, amiezi colorate, stomacuri bucurate, mai am un preparat vegetarian care ne-a placut la nebunie! O salata calda cu radacinoase, linte si Halloumi e oricand o idee minunata! E extrem de satioasa….nu credeam nici despre asta ca o sa ne placa atat de mult.
Ce sa va spun, eu lintea am pus-o in coada clasamentului la mine, nu imi place nicio tocana, mancarica, sosulet de linte de nicio culoare, fie ea frumoasa portocalie, verde, galbena etc. DE data asta i-am dat inca o sansa si am luat linte la conserva! Ce bine am facut, caci neasezonand-o cu alte condimente a fost mai mult decat superba!
Mod de preparare:
- Preincalzim cuptorul la 200 de grade
- Taiem sfecla si morcovii in wedges…sau ca si cum am taia cartofii pai. Le punem intr-un castron, le asezonam cu sare, piper, ulei de masline, putin cimbru si amestecam bine. Le mutam intr-o tava tapetata cu hartie de copt si le dam la cuptorul preincins la 200 de grade timp de 25min
- Taiem cubulete Halloumi si le prajim bine pe toate partile. Le scoatem din tigaie si le punem deoparte
- In aceeasi tigaie adaugam lintea scursa si patrunjelul tocat si lasam pe foc 5min sa se incalzeasca
- Amestecam lintea cu legumele coapte, le adaugam o lingura de otet balsamic si o lingura de ulei de masline si mai amestecam o data bine totul. Adaugam apoi mixul de frunze de salata, sare si amestecam bine bine
- Amestecam iaurtul cu crema de otet balsamic, adaugam si putina sare
- Asezam in farfurii salata, urmata de cubuletele de Halloumi, sosul de iaurt si alunele de padure