Iepurasi aperitiv

Ingrediente pt 12 iepurasi:

  • 275 gr aluat foitaj (dreptunghiular)
  • 120 gr crema de branza (tip Philadelphia) – daca doriti sa excludeti leurda sau sa va usurati munca, puteti folosi direct branza cu verdeturi
  • 1 lg smantana acra
  • leurda (dupa gust, cu cat mai mult cu atat mai bine)
  • 12 rosii cherry, mici mici

Uitasem cat este de bun aperitivul cu foitaj, crema de branza si rosii! Acum l-am pregatit sub alta forma, si in loc de patrunjel sau cepsoara am pus leurda! Nu mai pot cat imi place leurda, si nu mai pot cu dependenta pe care o provoaca foitajul! Cel putin in cazul meu 😀

Totul a pornit de la niste musafiri care trebuiau sa isi faca aparitia in timpul saptamanii, iar peste saptamana nu am timp de aperitive foarte elaborate….asa ca fiind in toi Pastile catolice, am incropit aperitivul asta care e gata de mancat in 30min.

Cred ca ar arata minunat la micul dejun din dimineata Pastilor, langa niste oua rosii, drob si alte preparate traditionale 🙂

Mod de preparare:

  1. scoatem aluatul foitaj la temperatura camerei cu 20min inainte sa il coacem (daca aveti foitaj congelat procedati conform instructiunilor de pe ambalaj)
  2. intre timp pregatim crema de branza, o amestecam cu smantana si leurda
  3. taiem foitajul in doua jumatati egale (obtinem doua patrate). Ungem foitajul pe una din parti cu amestecul de branza, apoi acoperim cu cealalta jumatate
  4. taiem apoi fasii egale pe care le rasucim de cateva ori, apoi le dam forma de iepuras
  5. dam iepurasii la cuptor la 200 de grade timp de 15-20 min pana sunt bine copti
  6. cand sunt gata le punem cate o rosie in loc de codita si servim

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *