Ingrediente pt 3 portii:
- 200 gr spaghetti
- 200 gr midii (congelate si pregatite am avut eu)
- 1 cubulet de unt
- 3 catei de usturoi
- 1 fenicul
- 1 lgt ierburi italienesti uscate
- 250 ml smanatana de gatit
- patrunjel
- sare, piper
Ar putea sa imi spuna cineva cand NU este momentul potrivit pentru niste paste? Cu atat mai mult cu cat astazi e ziua internationala a pastelor! Odihna vesnica celui care le-a inventat!
Si nu, asta nu e o reteta complicata de paste, poate ca nu sarbatoresc ziua lor chiar cum se cuvine, dar e o reteta toscana foarte delicioasa! Ca si orice reteta de paste, se face super usor si rapid! In vreo 25min am fost gata cu poze cu tot! Si cu jumatate de portie de paste mancata deja!
Mie nu-mi place mereu sa ma abat de la retete…fac asta doar cand ador o reteta in care se pun de pilda, stafide….pai le elimin urgent. Reteta asta cere 3 ingrediente foarte importante, si care nu pot fi inlocuite…decat sa spunem midiile cu mix de fructe de mare, altfel….nem!!! Va sfatuiesc din suflet sa le faceti atunci cand aveti toate ingredientele originale la indemana. Cer mult? 🙂
Mod de preparare:
- punem pastele la fiert in apa cu sare conform instructiunilor de pe ambalaj
- intre timp, topim untul intr-o tigaie cat mai incapatoare. Taiem bulbul de fenicul in doua, apoi il taiem julien si il punem la calit in unt. Taiem si usturoiul felii subtiri si il punem alaturi de fenicul timp de 3 minute.
- dupa 3 minute adaugam midiile si le lasam si pe ele 3 minute pe foc, amestecand usor din cand in cand.
- dupa alte 3 minute adaugam smantana lichida, ierburile italienesti, sare si lasam 2min pe foc ca sa se intrepatrunda aromele
- adaugam si pastele dupa aceea, plus o lingura din apa in care au fiert. Amestecam bine si mai lasam inca 1 minut pe foc.
- potrivim de sare si piper, adaugam si patrunjel proaspat tocat – apoi savuram!