Crackers cu discard de maia

Ingrediente pt 100 de crackers:

  • 100 gr discard de maia
  • 8 masline negre tocate
  • 25 gr ulei de masline
  • 50 gr faina (alba am folosit eu)
  • 4 gr sare de mare

Sau:

  • 100 gr discard de maia
  • 8 masline negre tocate
  • 10 gr ulei de masline
  • 15 gr sos de rosii/ketchup de casa
  • 1/2 lgt fulgi de usturoi
  • 1/2 lg busuioc uscat
  • 4 gr sare

Nu imi vine sa cred cat de ignoranta am fost pana de curand, aruncand mereu surplusul de maia atunci cand o hraneam. Dar vorba aceea, omul cat traieste invata, si iaca, am mai invatat o reteta de luat! Nu stiu daca voua va place sa rontaiti ceva in timp ce va uitati la serialele sau filmele preferate de pe Netflix, dar va spun deschis ca noua ne cam place. Chips-urile sau Nachos erau pana de curand preferatele noastre, insa de cand cu reteta asta….au cam pierdut teren! Unde mai pui ca sunt perfecte langa o bere rece, acum ca tot vine vara.

Crackersii astia sunt atat de addictive, incat daca inca nu aveti maia, o sa va doriti sa faceti rost, asap!!!! Sunt gata in maxim 30min, asta daca nu va lungiti prea mult cu pregatirea ingredientelor.

Ati pornit deja cuptorul la 180 de grade? Hai sa ne apucam!

Update reteta: am lasat in lista de ingrediente si o alta varianta, de crackers cu gust de pizza. O sa las in paralel si pozele cu cea de-a doua varianta.

Mod de preparare:

  1. daca nu am pornit cuptorul, il pornim, si anume la 180 de grade. Si daca avem si o piatra de copt, o punem si pe aia inauntru.
  2. intr-un bol incapator amestecam maiaua cu uleiul de masline si maslinele tocate. Amestecam bine, pana se omogenizeaza cee 3 ingrediente. Adaugam apoi faina si sarea si mai amestecam/framantam pana se omogenizeaza.
  3. pudram o foaie de copt cu putina faina, si intindem aluatul direct pe ea. Intindem aluatul intr-un strat cat mai subtire. Portionam aluatul cu ajutorul unui cutit bine ascutit, sau cu o rola pt pizza. Mutam hartia de copt cu aluatul in tava sau pe piatra si dam la cuptorul preincins la 180 de grade pt 20min. De pe la 15min incolo sa fiti cu ochii pe ei, va trebui eventual intoarsa tava, sau daca aveti un cuptor harnic, poate se fac mai repede.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *