Supa crema de Broccoli cu lapte de cocos

Ingrediente:

  • 1 ceapa
  • 1 catel mare de usturoi
  • ulei de masline
  • 500 gr Broccoli (folosim si coditele si tulpina)
  • 100 gr spanac congelat
  • 1.25 L supa de legume
  • 250 ml lapte de cocos
  • 1 lg suc de lamaie
  • sare (dupa gust, daca mai trebuie)

Inca de cand am facut Broccoli cu maioneza mi s-a pus pata pe o supa crema de broccoli, cat mai exotica! Si cum sa faci o supa sa fie exotica daca nu folosind laptele de cocos (vorbim aici de laptele adevarat de cocos, din conserva, nu bautura aceea vegetala).

Vara suntem in plin sezon al legumelor de toate felurile, si culmea, cel putin eu, tot vara fac cele mai multe supe crema! Nu vrea sa ascund nimic, pur si simplu parca ne merg mai bine la suflet. De data asta am servit supa cu niste sticks-uri de paine – nimic pompos, doar crutoane cu alta forma.

Laptele de cocos e o descoperire relativ noua pt mine…in sensul ca stiam ca exista, l-am gustat in diverse preparate, insa nu prea gatisem cu el pana de curand. Ce sa va spun, chiar mi se pare foarte fain, cremos si aromat. Dupa mine se insoteste cel mai bine cu curry, dar sa stiti ca si supei crema i-a dat un gust tare placut!

Mod de preparare:

  1. pregatim supa de legume si o lasam deoparte
  2. taiem ceapa si usturoiul si le calim in ulei de masline pana se inmoaie bine. Intre timp portionam Broccoli, buchetelele le punem deoparte, iar tulpinile si coditele le taiem cubulete
  3. cand ceapa si usturoiul s-au inmuiat, adaugam peste ele cubuletele din coditele si tulpina de broccoli, adaugam supa de legume si lasam totul la fiert vreo 30-40min
  4. dupa ce cubuletele de broccoli s-au inmuiat bine, adaugam laptele de cocos, buchetelele de broccoli, sucul de lamaie si spanacul congelat si mai lasam la fiert inca 5-7min.
  5. stingem focul, si pasam supa cu blenderul
  6. noi am servit cu sticks-uri de paine: am taiat feliile de paine in 3 pe lung, si le-am uns cu un amestec din ulei de masline, sare si fulgi de chili. Le-am dat la cuptorul preincins la 200 de grade timp de 5 minute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *